Cât de eficiente sunt sistemele de avertizare a cutremurelor

de: Andreea Cuzub
28 03. 2018

Cutremurele sunt niște fenomene complexe, iar detectarea lor le dă mari bătăi de cap seismologilor. Un studiu realizat de United States Geological Survey demonstrează că detectarea cutremurelor mici este mult mai ușoară decât a celor de proporții.

Pentru a putea ajunge la această concluzie, seismologii au urmărit falia San Andreas din California, unde au prognozat că peste 30 de ani va avea loc un cutremur cu magnitudinea de 6,5 grade.

Aceștia au descoperit că timpul de avertizare al locuitorilor ar putea fi îmbunătățit dacă aceștia ar fi fost supuși să tolereze niște „alarme false”. Asta ar însemna că alarmele ar putea fi trimise în momentul în care are loc un cutremur, înainte să fie determinată magnitudinea acestuia. Cei care trăiesc departe de epicentru ar primi ocazional avertismente pentru cutremure pe care nici nu le pot simți.

Sarah Minson, principala autore a studiului, a declarat că pot obține timpi de avertizare mai buni pentru seismele mai mici, însă, când vine vorba de cutremurele mari, nu pot garanta același lucru. „Putem să vă avertizăm de fiecare dată când a avut loc un cutremur care ar putea produce mișcări slabe în locația dumneavoastră”, spune ea.

Sistemele de detectare timpurie a cutremurelor există în Mexic și Japonia de ani buni. În prezent, un sistem numit SkateAlert este dezvoltat pentru coasta de vest a Americii de Nord. Acesta va utiliza atât seismometre la sol, cât și observarea prin satelit, pentru a oferi un timp de avertizare cât mai bun.

California și Japonia au populații care trăiesc în zone cu riscuri seismice mari. În ambele țări există algoritmi foarte rapizi care determină magnitudinea potențială a cutremurului și trimit alerte către oameni. Din păcate, acestea nu reacționează imediat. Nici sistemul SASMEX din Mexic nu face față. După cutremurul devastator de 7,2 grade, cercetătorii au început să testeze un alt algoritm, care ar putea trimite alarme cu 8-10 secunde mai devreme. Și seismologii japonezi au creeat un nou sistem numit PLUM.

Cutremurele constă în vibrații generate în zonele interne ale Pământului. La rândul lor, vibrațiile sunt produse de mișcările plăcilor tectonice. Principala problemă este fizica și modul în care cutremurele au loc, din acest motiv nu poate fi inventat un sistem universal de avertizare. Din această cauză, aceste sistemele nu pot avertiza populația imediat.